Timp estimat de citire: 2 minute
Antarctica este una dintre cele mai misterioase și mai puțin poluate regiuni ale lumii. De la descoperirea sa oficială acum 200 de ani, activitatea umană a crescut. În prezent, peste 30 de țări au stații de cercetare științifică în Antarctica, peste 50.000 de turiști vizitează în fiecare an acest continent, iar infrastructura nouă continuă să fie dezvoltată pentru a răspunde acestei creșteri.
Antarctica nu are orașe, suburbii, agricultură sau industrie. Niciodată nu am știut cu exactitate locurile în care s-au aflat oamenii, ce suprafață din continent este neatinsă sau neimpactată de activitățile umane și în ce măsură aceste zone ajută la protejarea biodiversității.
Un studiu realizat de cercetători australieni și publicat în iulie în revista Nature a arătat că influența umană în Antarctica poate fi mai mare decât se credea anterior. Echipa de cercetători a analizat un set de date care cuprinde 2,7 milioane de înregistrări ale activității umane (surse istorice, înregistrări științifice și turistice) pe parcursul istoriei sale de 200 de ani. Cu excepția unor zone aflate în părțile centrale ale continentului, oamenii au fost prezenți aproape peste tot. Conform datelor lor, doar 32% din suprafața continentului a rămas neatinsă de oameni. Activitatea umană a fost extinsă în special în zonele fără gheață și pe coaste, unde se găsește cea mai mare parte a biodiversității.
Sălbăticia este reprezentată de zonele care nu sunt puternic afectate de oameni. Acest lucru ar exclude, de exemplu, zonele turistice și stațiile de cercetare științifică. Până la 99,6% din continent poate fi considerat în continuare sălbatic, dar nu include unele dintre cele mai importante biodiversități din Antarctica. Zonele cu păsări de pe continent sunt critice pentru eforturile de conservare și doar 16% se află în zone identificate de cercetători ca fiind „zone cu impact neglijabil”, restul fiind afectate.
Zonele special protejate acoperă în prezent mai puțin de 2% din Antarctica, dar includ 44% din specii precum păsări marine, plante, licheni și nevertebrate. Majoritatea acestor zone au fost stabilite în 1961 în cadrul Sistemului Tratatului Antarctic, care guvernează continentul.
Avem o oportunitate în Antarctica de a proteja unele dintre cele mai intacte medii ale lumii și de a preveni eroziunea suplimentară a valorii sălbatice.
Dacă vrei să afli informații despre vizita Prințului Philip în Antarctica, citește articolul nostru despre acest subiect: Prințul Filip (Duce de Edinburgh), vizită în Antarctica.
[Poză de pe Unsplash]